pentru comenzi mai mari de 200 lei
Cosmin Popa este cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română, specializat în istoria Uniunii Sovietice, Rusiei și Europei Centrale și Răsăritene în perioada comunistă și postcomunistă. Studii universitare la București și Moscova. Doctor în istorie al Universității din București din 2007, cu studii postdoctorale, între 2011 și 2013. Membru al Comisiei Mixte a Istoricilor din România și Federația Rusă, membru al Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României. Cadru didactic asociat al Universității „Ovidius” din Constanța, al Institutului Diplomatic Român (IDR), în perioada 2009–2016. Împuternicit al Academiei Române pentru Programul Centenar (2018–2021). Autor a peste 80 de studii publicate în diverse reviste științifice. Printre volumele publicate, menționăm: Nașterea Imperiului (2002; Premiul Uniunii Scriitorilor „CopyRO”, secțiunea Istorie, 2003); Între tentația imperiului și alianța strategică: URSS și Europa Centrală și de Est (1941–1953) (2012); Intelectualii lui Ceaușescu. Academia de Științe Sociale și Politice (1970–1989) (2018); Elena Ceaușescu sau anatomia unei dictaturi de familie (2021).
- Vârsta +16 ani Eliminati acest articol
-
Economie, corupție și politică în România lui Nicolae CeaușescuDiscount 35,68 lei Preţ standard 54,90 lei