Emil Gârleanu

Emanoil Gârleanu se naște la Iași pe 5 ianuarie 1878. Părinții lui se despart când el e încă mic, fiind astfel lăsat în grija unei mătuși, care-i cultivă aplecarea spre frumos. Între 1885 și 1889 urmează școală primară, iar vacanțele și le petrece în satul bunicii, de lângă Târgul Frumos. Începe liceul la Iași în 1889, unde urmează trei clase, se retrage și se înscrie la Școala Fiilor de Militari din Iași, influențat, poate, de cariera tatălui, care era locotenent colonel.

În 1900, debutează cu poezia Iubitei și cu schița Dragul mamei, semnate cu pseudonimul Emilgar. În 1904, pune bazele, împreună cu D. Nanu și G. Tutoveanu, revistei Făt-Frumos. Colaborează și la revista Sămănătorul. În 1905, publică volumul de debut Bătrânii – Schițe din viața boierilor moldoveni. În 1906, se mută la București, unde lucrează la revistele Sămănătorul și Neamul Românesc, iar în 1907 publică volumele Cea dintâi durere și Odată. În 1908, devine unul dintre fondatorii Societății Scriitorilor Români; este ales apoi secretar și președinte. Publică volumele Într-o noapte de mai și 1877 – Schițe de război. În 1910, apar volumele Amintiri și schițe, Din lumea celor cari nu cuvântă – cel mai cunoscut volum al lui, în care relatează întâmplări alegorice din viața gâzelor, păsărilor, animalelor și plantelor –, Nucul lui Odobac – despre țărani și obiceiurile tradiționale – și Trei vedenii.

În 1914, la 2 iulie, la Câmpulung, moare prematur, la doar 36 de ani, în urma unei congestii renale. Este înmormânat la Cimitirul Bellu, din București.