Milovan Djilas

DJILAS, Milovan

MILOVAN DJILAS (1911–1995), scriitor şi om politic iugoslav, a scris Conversaţii cu Stalin (Sureti na Staljiom) în perioada în care a fost eliberat condiţionat pentru 15 luni (1961–1962), după mai bine de patru ani de închisoare, sub acuzaţia de „defăimare” şi opinii „ostile poporului şi statului iugoslav”. Era, din 1931, membru al Partidului Comunist, pe atunci în ilegalitate, şi fusese arestat de guvernul regal, torturat şi închis. După ce germanii au ocupat Iugoslavia, în 1941, Djilas a devenit unul dintre liderii mişcării de partizani.

În 1944, în calitate de general al partizanilor, a condus Misiunea militară iugoslavă la Moscova. Anul următor, ca ministru în cabinetul postbelic al lui Tito, a făcut o nouă vizită la Moscova, pentru a se întâlni cu Stalin, Molotov şi alţi lideri sovietici. În 1947, a luat parte la constituirea Cominform, care, la insistenţele lui Stalin, şi-a stabilit sediul la Belgrad. În 1948, a mai condus o delegaţie iugoslavă la Moscova în încercarea zadarnică de a preîntâmpina ruptura dintre cele două state care se va petrece chiar în acel an. Despre aceste vizite este vorba în cartea de faţă. În aprilie 1962, Djilas a fost din nou arestat. Eliberat condiţionat în 1966, a rămas un personaj controversat până la moartea sa, în 1995.

Vizualizare ca Grila Lista

1 articol

pe pagină
Setati ascendent
Vizualizare ca Grila Lista

1 articol

pe pagină
Setati ascendent
Back to Top