pentru comenzi mai mari de 150 lei
Scandalul din Malibu
Scandalul din Malibu este o poveste despre o noapte de neuitat din viața unei familii: noaptea în care fiecare va trebui să aleagă ce amintire va păstra de la oamenii care i-au marcat existența, dar și ce va lăsa în urmă.
- 432 pagini
- 13 x 20 cm
- Softcover
- Leda Bazaar
- vezi toate detaliile
Malibu: august 1983. Este ziua celui mai așteptat eveniment monden al anului: petrecerea găzduită de Nina Riva pentru a marca sfârșitul verii. Toată lumea bună tânjește să fie acolo, în preajma strălucitorului clan Riva, format din: Nina, talentată la surf și supermodel; frații ei, Jay și Hud, unul, surfer de succes, celălalt, fotograf renumit; și adorata lor soră mai mică, pe nume Kit. Cei patru frați exercită o fascinație cu totul aparte asupra strălucitorului Malibu, ba chiar a întregii lumi, fiind ilustrarea perfectă a zicalei „Ce naște din pisică șoareci mănâncă!” Asta pentru că sunt progeniturile legendarului cântăreț Mick Riva, nimeni altul decât cel de-al treilea soț al actriței Evelyn Hugo, diva din Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo.
Până la miezul nopții, petrecerea va scăpa complet de sub control, iar până dimineață, conacul Riva va fi cuprins de flăcări. Însă, înainte de prima rază de soare, alcoolul va curge în valuri, muzica va răsuna cu putere, iar iubirile și secretele care nu le dau pace celor patru frați vor ieși la suprafață.
Scandalul din Malibu este o poveste despre o noapte de neuitat din viața unei familii: noaptea în care fiecare va trebui să aleagă ce amintire va păstra de la oamenii care i-au marcat existența, dar și ce va lăsa în urmă.
UNA DINTRE CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI, CONFORM THE WASHINGTON POST, TIME, MARIE CLAIRE, POPSUGAR, PARADE, TEEN VOGUE, SELF, SHE READS.
Câștigătoare a Goodreads Choice Awards 2021 la categoria „Cel mai bun roman de ficțiune istorică”.
„Irezistibil! [...] Dramatism la cote amețitoare pe plajă, alături patru frați sexy amatori de surf și de celebrul lor tată!” People
„Reid a creat încă o dată un roman captivant, cu un ritm amețitor, care îi face pe cititori să călătorească fără efort între decenii și diferite episoade ale poveștii.” The Washington Post
„ Reid oferă o poveste de familie uluitoare, care îți taie respirația.” Marie Claire
„Descrierile pe care Reid le face însoritului Malibu sunt atât de vii, încât cititorii pot jura că simt briza oceanului pe chip sau nisipul între degetele de la picioare. […] O poveste despre legăturile dintre membrii unei familii, dar și despre puterea necesară pentru a-ți găsi libertatea.” Kirkus
„Orice lansează Reid devine un eveniment literar uriaș, iar cel mai recent roman al ei se ridică la înălțimea așteptărilor.” E! Online
„Scandalul din Malibu este o lectură distractivă, de neuitat.” Business Insider
„O dramă delicioasă!” Vogue
„Taylor Jenkins Reid știe cu siguranță cum să spună o poveste! Iată o carte de neuitat despre o noapte de neuitat!” HelloGiggles
Autor | Taylor Jenkins Reid |
---|---|
Traducător | Maria Adam |
Imprint | Leda Bazaar |
Data apariției | iunie 2022 |
Copertă | Softcover |
Nr. pagini | 432 |
Format | 13 x 20 cm |
ISBN | 978-606-088-080-6 |
new_isbn | 9786060880806 |
REID, Taylor Jenkins
Taylor Jenkins Reid s-a născut în Acton, Massachusetts, și a cochetat cu literatura încă din liceu. Înainte de a se dedica în totalitate scrisului, a lucrat în industria cinematografică.
Este autoarea mai multor romane de succes, dintre care Fericiți pentru totdeauna?, Poate într-o altă viață și Uniți pe vecie au fost publicate în România de Editura Corint.
În prezent, locuiește în Los Angeles împreună cu soțul ei, fiica și câinele lor.