Pisici vs. Câini

Discount 23,75 lei Preţ standard 47,50 lei
Numai 1997 ramase
SKU
JUN.1341

Cei mai faimoși dușmani din regatul animalelor se întâlnesc în sfârșit față în față … iar blana este pe cale să se zbârlească! O poveste despre doi copii pierduți în pădure care-și dau seama că singura lor speranță este să lase deoparte eterna ură reciprocă dintre speciile lor.

O poveste despre doi copii pierduți în pădure care-și dau seama că singura lor speranță este să lase deoparte eterna ură reciprocă dintre speciile lor.

Această carte îi ajută pe copii să înțeleagă și să demonteze prejudecățile. Autorii reușesc să construiască o versiune abilă, amuzantă, a temei eterne și mult dezbătute a colaborării incomode și legării de prietenii între dușmani de moarte. Cei doi eroi, pisica Molly și cățelul Oscar, se alătură cu mare plăcere familiilor lor în tirade de insulte reciproce până când se pierd în pădure și realizează că singura lor speranță să scape cu viață este o alianță temporară.

În timp ce ei încearcă să-și găsească drumul și să scape de prădători cu ajutorul unor creaturi prietenoase din pădure, acasă televiziunile sunt ocupate să alimenteze eterna ură dintre cele două specii. Cu multă abilitate, printre momente înfricoșătoare și dialoguri amuzante, autorii reușesc să explice destul de mult despre modul în care adulții le transmit copiilor prejudecățile lor și despre problemele care rezultă de aici.

Oscar e un cățel foarte zglobiu care iubește pe toată lumea — nu și pisicile! Câinii neciopliți din familia sa adoră să le facă viața un iad mâțelor pline de ifose.

Molly e o pisicuță draguță care dorește să devină o celebră și bogată vedetă de cinema. Familia sa de pisici bine-crescute este convinsă că toți câinii sunt murdari și scârboși!

Dar, în timpul unei vacanțe, Molly și Oscar se pierd într-o padure periculoasă. Singura lor șansă de a supraviețui este ca ei, dușmani de moarte până atunci, să coopereze…

S-o vedem și pe asta!

Informaţii suplimentare
Autor James Patterson
Chris Grabenstein
Traducător Ana Lucreţia Nedelcu
Imprint Corint Junior
Colecție Eu, supererou
Copertă Softcover
Nr. pagini 304
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-973-128-768-3
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Pisici vs. Câini
Rating-ul tău

PATTERSON, James

   JAMES PATTERSON a fost ales de copiii din Statele Unite ale Americii ca Autorul Anului în 2010, în cadrul Children’s Choice Book Awards. Multe din cărţile sale au devenit bestselleruri internaţionale, foarte bine primite de publicul tânăr, printre care amintim seriile: Generala (Corint Junior), Eu haios?(Corint Junior) Vânătorii de comori (Corint Junior), Maximum Ride (Editura Leda), Vrăjitor şi vrăjitoare, Daniel X, Alex Cross. Cărţile sale s-au vândut în peste 260 de milioane de exemplare în toată lumea, propulsându-l în topul celor mai bine vânduţi autori din toate timpurile. Trăieşte în Florida, SUA.

GRABENSTEIN, Chris

 CHRIS GRABENSTEIN, autor de bestselleruri New York Times, a scris, între altele, Evadare din biblioteca domnului Lemoncello, Olimpiada din biblioteca domnului Lemoncello, Marea întrecere din biblioteca domnului Lemoncello, Insula doctorului Libris, el fiind de asemenea coautorul, alături de James Patterson, a numeroase cărți de succes, precum Max Einstein: experiment de geniu, Pe cuvânt de șoricel, Eu, haios, Roboții din familia mea, Vânătorii de comori, Jacky Ha-Ha (publicate în românește la Corint Junior).

Locuiește la New York City cu soția sa, J.J. Asemenea copiilor din jocul domnului Lemoncello, Chris, J.J. și doi dintre prietenii lor aproape au reușit să iasă învingători de la un escape room o dată. Aproape!

Pentru mai multe informații, puteți vizita site-ul său, ChrisGrabenstein.com.

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top
Te-ar mai putea interesa și: