NAZDRAVANIILE LUI NASTRATIN HOGEA

Bogatul, vesel privindu-l cand il mangaia mereu,

Intreba: - Dar ori iti place cum e magarusul meu?

- De minune! el raspunse, este vrednic d-al iubi

Si alt nici un cusur n-are decat nu poate vorbi.

- Ce fel? bogatul ii zise, poate vorbi un magar?

- Cum nu! Hogea ii raspunse, numai sa mi-l dai scolar,

Si intr-un an ti-l fac ritor, ori in ce limba vei vrea.

- Ba nu voi, bogatul zise, sa-l procopsesti asa prea.

E destul ca sa vorbeasca limba care o stiu eu:

Si vreo patru limbi straine, ca sa-l fac talmaciul meu.

- Asadar, ii zise Hogea, trebuie sa ne tocmim,

Insa sa mi-l dai acasa, ca-n alt chip nu ne-nvoim.

- Bine, ii zise bogatul; cum stii tu, asa sa faci,

Numai despre plata spune-mi cu cati galbeni te impaci?

- Sa-mi dai, Nastratin ii zise, o suta de-mparatesti,

Raspunzandu-mi inainte jumatate din acesti;

Iar jumatatea cealalta sa mi-o dai la sase luni,

Cand si examen voi face, intre cati vrei sa aduni;

Ca sa vaza fiecare ca nu dai bani-n zadar,

Ci pentru o-nvatatura auzita asa rar.