pentru comenzi mai mari de 150 lei
Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar
- Ediția a III-a, revizuită şi adăugită -
Volumul a stat la baza filmului Dupa-amiaza unui torționar, regizat de Lucian Pintilie în 2001 și nominalizat la premiul „Leul de Aur”
- 316 pagini
- 13 x 20 cm
- Softcover
- vezi toate detaliile
Volumul a stat la baza filmului Dupa-amiaza unui torționar, regizat de Lucian Pintilie în 2001 și nominalizat la premiul „Leul de Aur”.
„Un unicat în memoria postcomunistă. Rareori o astfel de indicație – de gen mai curând publicitar – a sunat mai just. [...] Cu acest Drum al Damascului Doina Jela ne oferă o triplă surpriză: torționarul Securității, Franț Țandără, descrie torturile în care se specializase, ia asupră-și partea lui de vină, implică sistemul communist comanditar al ororii și mai ales (aici unicatul este incontestabil) cere să fie judecat într-o țară care, de-a lungul a zece ani de tranziție, nu și-a găsit înca judecători și tribunal.” Virgil Ierunca, România literară, nr. 7, 1999
„Drumul Damascului e o carte importantă nu doar prin extraordinara impresie pe care ți-o lasă documentul, ci și prin revelarea cu probe indubitabile a modului de funcționare a sistemului represiv comunist. În perversiunea lor infinită, securiștii știau să-și găsească aliați dintre cele mai nefericite și decăzute elemente ale societății. Spre a-și păstra mâinile curate, ei făceau apel la indivizi pe care tot ei îi aduseseră în starea de subanimalitate, creându-le reflexul conditionat al urii și violenței. Astfel de indivizi există și astăzi, ei trăiesc printre noi și, cum spune Frant Țandără, vor muri cu capul pe propria pernă.” Mircea Mihăieș
Autor | Doina Jela |
---|---|
Data apariției | Noiembrie 2019 |
Copertă | Softcover |
Nr. pagini | 316 |
Format | 13 x 20 cm |
ISBN | 978-606-793-681-0 |
JELA, Doina
Doina Jela este scriitoare, editoare, publicistă. Volume publicate: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist; Telejurnalul de noapte; Această dragoste care ne leagă; Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar, carte ecranizată de Lucian Pintilie în După‑amiaza unui torționar; Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste; Afacerea Meditaţia Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu; Reuşeşti sau mori – convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski; Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist, în colaborare cu Vladimir Tismăneanu; O sută de zile cu Monica Lovinescu; Oleg Danovski. Omul, artistul, legenda; Villa Margareta, roman; Efectul fluturelui, roman. A îngrijit și/sau prefațat mai multe ediţii, printre care Neculai C. Munteanu, Ultimii şapte ani de‑acasă. Un ziarist în dosarele Securităţii; Războiul de treizeci de zile. Jurnal colectiv de campanie. Alte volume: Ghidul viitorului student, proiect original. A participat la numeroase volume colective: Analele Sighet; Cum era, cam aşa (coord. Călin Mihăilescu); Cartea cu bunici, Războiul de 30 de zile. Traduceri: Stéphane Courtois, Cartea neagră a comunismului (în colaborare); Boris Souvarine, Stalin; Marguerite Yourcenar, Lovitura de graţie; Olga Lossky, Recviem pentru un cui; Stéphane Courtois (coord.), O noapte atât de lungă; Diane Ducert, Femeile dictatorilor, vol. I, II. A redactat numeroase cărţi din engleză, franceză, italiană, în special de istorie recentă şi ştiinţe sociale. A coordonat colecțiile Procesul comunismului de la Editura Humanitas și Actual de la Curtea Veche Publishing. Alte activităţi: a fondat, împreună cu Mihai Creangă, Teodora Stanciu și alții, Asociația Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).