Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan

Discount 29,70 lei Preţ standard 49,50 lei
Numai 1988 ramase
SKU
BOK.0688

Povești nespuse ale unor femei din Afganistan

Impresionantă și revelatoare, cartea face cunoscută publicului larg viața plină de vicisitudini a unor femei afgane. Autoarea le dă pentru prima oară prilejul să spună cu vorbele lor propria poveste: de la foarte tânăra mireasă oferită ca plată cu scopul de a pune capăt unei dispute între familii până la femeia care a țesut toată viața covoare într-o încăpere întunecoasă, plină de praf și de la fata care a fost crescută ca un băiat până la văduva evitată de ceilalți membri ai comunității.

Cele treisprezece istorisiri cu profund caracter intim, înduioșătoare, triste chiar, dar și dătătoare de speranță dezvăluie suferințele și, în același timp, forța unor personaje care fac parte dintr-o societate profund religioasă și tradițională și care, prin curaj, se dovedesc a fi un exemplu pentru femeile de pretutindeni.

„O culegere de mărturii tulburătoare care înfațișează luptele și speranțele femeilor din Afganistan. Emoționantă și dureroasă pe alocuri, această carte este, în esență, un impresionant elogiu adus capacității omului de a face față unor constrângeri inimaginabile.” Khaled Husseini, autorul romanului Vânatorii de zmeie

„Poveștile cuprinse în Dragă Zari ilustrează suferințele provocate de tradiții afgane adânc înrădăcinate. Din ele transpar însă cutezanța și puterea [femeilor] de a nu ceda. Kargar dezvăluie faptul că, ascultându-le pe altele povestindu-și viața, a căpătat curajul de a și-o povesti pe a ei.” The Independent

Informaţii suplimentare
Autor Zarghuna Kargar
Traducător Dorina Tătăran
Imprint Corint Istorie
Data apariției Martie 2021
Copertă Softcover
Nr. pagini 328
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-606-950-785-8
new_isbn 9786069507858
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan
Rating-ul tău

KARGAR, Zarghuna

    Zarghuna Kargar s-a născut la Kabul, în 1982. Când în Afganistan a izbucnit războiul civil, a fugit împreună cu familia ei în Pakistan, unde a urmat un curs de jurnalism organizat de BBC. Apoi, în 2001, familia ei a cerut azil în Marea Britanie, iar Zarghuna a început să lucreze la BBC World Service, redacția în limba paștună. În 2004, s-a alăturat echipei care realiza emisiunea Ora femeii afgane ca producătoare și prezentatoare, până în 2010, când difuzarea emisiunii a încetat. Și-a dedicat cea mai mare parte a carierei jurnalistice situației femeilor afgane, vorbind și scriind despre viața lor.

Naomi Goldsmith a lucrat cu Zarghuna la volumul Dragă Zari. Este o jurnalistă recunoscută, colaborând în calitate de corespondentă și de prezentatoare cu BBC. A cunoscut-o pe Zarghuna în Afganistan, unde le-au învățat pe localnice să realizeze emisiuni de radio.

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top
Te-ar mai putea interesa și: