NIȚOI, Răzvan

       Răzvan „Franco” Nițoi s-a născut în 1971, la Ploiești. Pe atunci îl chema doar Răzvan… Și Alexandru, ca pe bunicul lui, de la care a moștenit marele apetit pentru glume, farse și năzdrăvănii. Pseudonimul „Franco” a apărut mult mai târziu, în armată, și l-a însoțit de atunci peste tot. Anii de școală au adus primele semne că avea înclinație către comedie. Profesoara de limba română nu a putut niciodată să priceapă de ce toate compunerile lui, indiferent de temă - chiar și cele patriotice -, erau veșnic populate de extratereștri, câini vorbitori și pistolari din vestul sălbatic. Iar colegii și-l amintesc mai mult ca sigur ca… măscăriciul clasei.

În liceu, a preferat întotdeauna să înlocuiască lecturile obligatorii din Minulescu și Sadoveanu cu altele, care i se păreau mult mai captivante… Jerome K. Jerome, Vlad Mușatescu, P.G. Wodehouse erau autorii săi preferați și inspirație pentru mai târziu. Animalul său de companie era în acei ani un motan (pe care îl scotea la plimbare în parc cu lesa)… mult mai normal decât animalele de companie pe care le avea în generală, de regulă broaște și insecte, pe care părinții le descopereau uimiți prin sertarele biroului.

Perioada studenției (la Arhitectură, între 1990 și 1996) a fost cea care a condensat cea mai mare parte a farselor și glumelor care au servit ca inspirație pentru acest volum. Împreună cu cel mai bun prieten - „Shogun” - a pus la cale zeci de șotii, spre disperarea celor din jur.

Vizualizare ca Grila Lista

1 articol

pe pagină
Setati ascendent
Vizualizare ca Grila Lista

1 articol

pe pagină
Setati ascendent
Back to Top